Cartea Mironei

Scor carte 

Am început să citesc romanul într-o sâmbătă seara, entuziasmat de sentimentul aşteptării, curios să văd ce temă abordează Cella Serghi de data aceasta (menţionez că am citit şi Pânză de păianjen). Entuziasmul mi-a fost dezamăgit: am dat de aceeaşi temă a dragostei prezentă şi în volumul mai sus menţionat. Am parcurs primele două pagini cu o viteză peste medie. Citind pagină cu pagină, prea multe detalii prezentate intr-un mod haotic mi-au invadat pupilele. Prea multe grade de rudenie, prea multe relaţii interpersonale. Astfel, Cella Serghi a reuşit să-mi piardă entuziasmul încă de la început. Un alt factor care mi-a îngreunat lectura acestei cărţi este tendinţa scriitoarei de a sări de la un plan temporal la un altul. Brusc. Neanunţat. Fără niciun preludiu.Trecerea de la perioada copilăriei la perioada în care stătea cu chirie la o anume coană Valeriţa şi invers se face fără a fi folosită... citeste continuarea