Am citit prima oara cartea lui Covey acum vreo 10 ani, cand eram studenta. M-a entuziasmat putin, vreo 2 zile, cam cat te entuziasmeaza o carte motivationala, dar n-am ramas cu aproape nimic din ea (in afara de niste idei vagi legate de a fi proactiv).
10 ani mai tarziu, recitind-o, imi dau seama ca o carte poate sa te marcheze diferit, in diferite perioade ale vietii. Nu stiu daca asta are sau nu legatura si cu faptul ca prima oara am citit-o in romana, in timp ce a doua oara am citit varianta in engleza.
In primul rand, mi-am dat seama ca e gresit sa incadrezi cartea lui Stephen Covey la literatura motivationala. Nu e genul de lectura care te face sa te simti mai increzator in fortele proprii. Nu e o carte despre gandirea pozitiva sau atitudinea pozitiva. Nu este o carte despre cum sa atragi lucrurile pozitive. In schimb, este o carte care-ti arata concret ce ai putea schimba la tine pentru a fi multumit de viata ta.
Desi conceptele prezentate nu sunt noi (si nici nu au pretentia de a fi) si desi putem recunoaste teorii preluate din psihanaliza, terapiile cognitive, time management etc, cartea lui Covey m-a pus pe ganduri. Intr-un fel, este ca atunci cand auzi aceeasi idee de 10 ori, iar a 11-a oara te loveste brusc si capata un cu totul alt sens pentru tine.
Ca sa revin la carte, sursa ei sta intr-un studiu facut de Covey al literaturii despre succes, self help, self improvement s.a. din ultimii 200 de ani. Concluzia studiului este interesanta: daca in primii 150 de ani, autorii se axau pe dezvoltarea trasaturilor de caracter ca determinante ale succesului, in ultimii 50 de ani se observa o alunecare spre trasaturile de personalitate, tehnici si trucuri de a relationa cu ceilalti pentru a parea fermi, demni de incredere, bine pregatiti etc. Covey este insa de parere ca adevaratele beneficii vin din transformarile de caracter, nu din cosmetizarile de personalitate.
O alta idee interesanta a cartii este legata de determinismul caruia ne place sa-i cadem victime: "Nu am ce face, sunt asa din cauza parintilor (determinism psihic), a bunicilor (determinism genetic), a situatiei economice/tarii in care m-am nascut (determinism de mediu)". Teoria lui Covey (si nu numai a lui) este ca noi alegem in ce fel reactionam la ceea ce ni se intampla.
Aici propune conceptele de cerc de influenta si cerc de interes. Cercul de influenta reprezinta toate elementele asupra carora putem actiona, pe care avem puterea sa le schimbam, in timp ce cercul de interes include si elementele care ne influenteaza, dar pe care nu le putem schimba (cum ar fi situatia economica, catastrofele naturale etc). In virtutea determinismului, cei mai multi dintre noi preferam sa ne concentram pe cercul de interes, pe elementele pe care nu le putem influenta, si sa ne plangem cat de nefericiti suntem din aceasta cauza. Cheia reusitei este insa sa ne concentram doar pe cercul de influenta, pe elementele pe care le putem schimba, si sa actionam doar asupra lui. Cu timpul, prin exercitiu, vom observa cum acesta devine tot mai cuprinzator.
La fel de disempowering este si dependenta noastra de anumite lucruri din afara noastra, care ne dau o falsa impresie de stabilitate si fericire: dependenta de partenerul de viata, de bani, de religie, de munca. O persoana dependenta de partener, de exemplu, isi va canaliza toate eforturile si toata atentia pe partener, va fi fericita numai daca va obtine confirmari de la acesta, va fi nefericita in momentele in care partenerul are alte preocupari si o ignora. Covey (ca de altfel si intreaga literatura psihologica) sustine ca orice tip de dependenta creeaza dezechilibre si impiedica evolutia persoanei respective. Nu putem sa ne atingem potentialul si sa fim fericiti decat daca reusim sa fim independenti (psihologic vorbind), sa ne construim un set solid de principii care sa ne ghideze, precum si sa echilibram preocuparile din viata noastra (cariera, viata de familie, preocupari legate de comunitate, sanatate).
Referitor la relatiile dintre oameni, Covey arata ca majoritatea dintre noi suntem reactivi. Nu incercam sa ascultam empatic persoana din fata noastra, proiectam asupra ei propria noastra experienta, "we see the world not as it is, but as we are". Exemplele sunt numeroase, de la tatal care-si obliga fiul sa se duca la scoala fara a se obosi sa asculte adevaratele lui probleme, convins ca le intelege pentru ca a trecut si el prin aceleasi lucruri, pana la sotul care nu vrea sa asculte nemultumirile sotiei si care ajunge exasperat de cicaleala ei.
In plus, preferam sa monitorizam si sa evaluam oamenii pe baza task-urilor sau chiar sa le executam noi pentru ca ne pricepem mai bine, in loc sa incercam sa-i responsabilizam, sa le aratam rezultatele la care trebuie sa ajunga si sa-i lasam sa-si gaseasca singuri metodele pe care sa le foloseasca.
Acestea sunt doar cateva concepte pe care le-am retinut din carte. Trecerea prin teorii si idei se face gradual si cu multe exemple si aplicatii practice, astfel incat cartea prezinta de fapt un sistem unitar de dezvoltare personala si a relatiilor cu ceilalti. Si cred ca o voi reciti peste cateva luni, sunt convinsa ca mi-au mai scapat unele idei.
Scrisă de Geea
