“Casa somnului” este clar cea mai populara carte a lui Coe in Romania. Cea de care stiu cei mai multi. Cea mai citita. Prima mea intalnire cu Coe, care mi-a deschis apetitul pentru cartile lui. Si cea care mi-a placut cel mai mult. Superlativul, de pana acum, in ce am citit de el.
Cred ca a fost prima carte cu o structura dementa, iesita din tipare, pe care am citit-o: capitole care, alternativ, aveau loc in anii ’80, pe parcursul unui an, şi-n anii ’90, pe parcursul a cateva saptamani. Iar capitolele sunt grupate in fascicole care poarta numele fazelor somnului! Cat de genial e asta?
Prezinta niste tineri in momentul in care practic isi incep viata independent (la facultate, intr-un camin) si apoi, dupa multi ani, cand putem vedea cum au ajuns. Ce si-au propus si ce nu au reusit sa atinga.
Mi-a placut mult ca am invatat o gramada de lucruri despre anomaliile din somn, despre cum functioneaza somnul la noi. Iar personajele sunt toate geniale. Chiar si un negativ ca profesorul si doctorul Gregory Dudden, care-si doreste atat de mult sa fie grandios, majestic, dar esueaza tot timpul, sau dragul meu Terry, obsedat de un film pe care, se pare, nu l-a vazut nimeni, niciodata. Si ajungem la Robert si Sarah, o poveste de dragoste interesanta, in mare parte unilaterala, marcata de un devotament dus muuult la extrem.
Despre alte carti ale lui Jonathan Coe
Scrisă de Ruxandra Grecu
