O carte fascinanta care nu are cum sa nu retina atentia. O mai citisem prin liceu si imi placuse foarte mult, insa uitasem ca este scrisa de Simone de Beauvoir. Nu se intalneste nicio referinta de gen, nu se anunta feminismul din Al doilea sex, autoarea pornind in aceasta incursiune in fantastic de la o simpla intamplare ce schimba totul, ca in cartile lui Saramago. Ajungem sa cunoastem astfel momentele-cheie ale unui om al secolului XIII, devenit nemuritor. Nu este vorba nici de nemurirea vampirilor, nici a highlander-ilor sau X-men, ci a unui om ce nu mai poate duce veacurile in spate, care nu-si mai gaseste rostul intr-o lume pe care n-o mai intelege si pentru care moartea ar veni ca o usurare. Insa aceasta este imposibila.
Totusi, nemurirea a fost dorita pentru a scapa de frica si pentru a avea timpul necesar intaririi cetatii al carei conducator era – Carmona. Pentru el, vointa oamenilor nu conta, nici fericirea lor. Oamenii in individualitatea lor nu au nicio semnificatie, cu cateva exceptii dureroase. Vointa oamenilor era periculoasa, ea aducand mereu dezastrul.
Nimic nu va fi lasat la bunul plac al oamenilor sau in voia intamplarii. Ratiunea va guverna pamantul: ratiunea mea.
Omul acela indraznea sa pretinda ca numai constiinta lui cantarea mai greu decat imperiul si decat lumea. Eu vroiam sa adun Universul in mana mea: el declara ca pentru sine era el insusi un univers intreg. Aroganta lui popula lumea cu mii de vointe indaratnice. (…) Daca i se ingaduia sa-si tina mai departe predicile, ii va invata pe oameni ca fiecare era judecator al raporturilor sale cu Dumnezeu, ca si judecator al faptelor sale: si-atunci cum voi mai izbuti sa-i fac sa mi se supuna orbeste?
Am fost incantata de tot ce se intampla in jurul nemuritorului Fosca, de cunoasterea atator lumi, de luptele dintre orasele italiene, de ce-a-nsemnat cucerirea Americilor, de perioada dinaintea si din timpul Revolutiei Franceze. Totusi, deprimarea lui nu are cum sa nu te marcheze si sa nu te faca sa te revolti. El nu reuseste sa scape din lumea lui, in care omul nu conta ca individ, iar trecerea secolelor si pierderea tuturor celor apropiati in vreun fel lui nu a facut decat sa acutizeze convingerea ca oamenii nu conteaza, ca sunt doar niste cadavre in devenire, iar actiunile lor sunt repetitive si fara sens. Iar aceasta groaza de singuratatea devine din ce in ce mai pregnanta, dandu-ti fiori.
Visez ca nu mai exista oameni. Toti au murit. Pamantul este alb. Luna mai exista inca pe cer si lumineaza un pamant alb de tot. Sunt singur, cu soarecele. Soricelul blestemat. Nici un om nu va mai exista si el va continua sa se invarteasca in vecii vecilor. Eu l-am osandit. E cea mai mare crima a mea.
E soarecele pe care a testat licoarea Fosca inainte de a o bea.
Nimeni nu vrea sa moara, fiecare dintre noi vrea sa traiasca multi ani. Insa, oricata teama trezeste moartea, e preferabila unei astfel de nemuriri.
Scrisă de jane
