*Citate din cărţi*

REBECCA - Daphne du Maurier

"Fericirea nu-i un lucru pe care sa-l stapanesti, este o calitate, o gandire, o stare sufleteasca. Fireste ca avem si noi clipele noastre de deznadejde, dar mai sunt si altele, cand ceasurile pe care nu le masoara orologiul se scurg spre infinit si, atunci, vazandu-l zambind stiu ca suntem impreuna, mergem umar la umar, fara ca vreo ciocnire de ganduri sau pareri sa creeze vreo bariera intre noi."

"Ca niste cucoane batrane, surprinse in timp ce-si indeplineau ablutiunile, porumbitele isi fluturau penajul in ascunzatorile lor, cuprinse de o agitatie neroada si facand o larma cumplita si aferata cu aripile lor; apoi, indepartandu-se, pluteau peste crestele copacilor si se pierdeau din vedere si din auz. Dupa ce pierisera si o tacere noua se asternea deasupra locului, eu - stingherita fara vreun motiv precis - imi dadeam seama ca soarele nu mai urzea niciun desen pe fata frunzelor fosnitoare, ca ramurile devenisera mai intunecate, ca umbrele se alungisera."

"...pe iarba plutea o roua cetoasa, care semana cu bruma, iar copacii erau invaluiti de negura alburie. Aerul era rece, batea un vantulet taios si mirosea a toamna friguroasa si calma."

"Cerul de deasupra capetelor noastre era negru ca si cerneala. Dar in zare, cerul nu era negru deloc. Era cuprins de o roseata purpurie, parca patat de sange. Si cenusa zbura in intampinarea noastra cu vantul sarat al marii."

Personaje: Maxim de Winter + Mrs. de Winter (narator-personaj)

ADAM SI EVA - Liviu Rebreanu

"Moartea e o ipoteza pana in momentul cand omul se pomeneste in bratele ei, fara nicio speranta de intoarcere."

"Fericirea adevarata e totdeauna o clipa."

"ii tasni iar in creieri un fir de argint inrosit ce arse amintirile dimprejur, lasand in urma un gol cenusiu."

"In adancimile verzi ale ochilor licarea trist iubirea tainica."

"Amurgul cernea peste dansul pulbere de intuneric."

"Soarele cernea raze de aur pe covoarele de pajiste, pe oglinda lacului albastru."

"Sufletul tremura, o falfaire de eter in nemarginire."

"Doar timpul se invartea subt cercul ei (al constiintei) ca o chemare neobosita care indurereaza singuratatea."

"Secera lunii albea pe cerul negru, ciuruit de stele"

"Intre infinitul trecutului si infinitul viitorului sufletul sovaie ca in fata unei imense porti inchise."

"Singuratatea se impletea cu razele sperantelor intr-o panza de asteptare."

"...Panza asteptarii era stravezie. Palpitatiile lumilor se rasfrangeau intr-insa, se incrucisau in esenta sufletului ca intr-un centru mobil al infinitului."

"Intunericul primi scanteia spirituala a sufletului ca o samanta de eternitate..."

TO BE CONTINUED...(cand o sa o recitesc ;x)

ACCIDENTUL - Mihail Sebastian (ADEVARUL-HOLDING)

"Nu-si dadea seama cat timp trecuse. Cateva secunde? Cateva lungi minute?

Nu simtea nimic. Auzea in jurul ei voci, pasi, chemari, dar totul surd si cenusiu, ca un fel de pasta sonora, din care numai uneori se distingea cu subita claritate un clopot de tramvai sau un strigat, pentru ca imediat sa reintre in aceeasi rumoare stinsa." (pag. 5)

"Dar simtea ridicandu-se de undeva, din fiinta lui, ca o ceata usoara, un indepartat gust de tristete, un vechi gust de cenusa. Stia bine ce amintiri prost inchise, ce imagini inutil reprimate se ascundeau dincolo de aceasta indiferenta, pe care o simtea acum destramandu-se. Asa cum la munte, in diminetile de ceata, astepti sa apara peisajul disparut si totusi prezent. Intrevedea dincolo de aceasta melancolie imaginea iubitei, numele ei zadarnic alungat: Ann. " (pag. 29)

"Ea il priveste surazand: <<Te asteptam, Paul. Stiam ca ai sa vii. Noaptea asta nu putea trece fara tine.>>

Totul este halucinant de viu: simte caldura cuvintelor ei, aburul lor pe obraz. Totul e atat de prezent, atat de aproape: rochia ei neagra, mica brosa de argint pe sanul stang, poseta de matase stralucind pe masa, paharul cu whisky, pe care ea l-a dat cu un gest nervos deoparte, ca si cum ar fi vrut ca intre ea si el sa nu fie nimic care sa-i desparta." (pag. 30)

"Ce farsa a memoriei ii amintea cuvintele ei uitate, tocmai in acest moment, ca si cum varful ei de creion ar fi indicat, cu luni inainte, locul exact in care intr-o noapte viitoare, in noaptea aceasta, va avea sa astepte o umbra care nu va veni?" (pag. 32)

"Gandul e absurd si Paul simte ca intr-adevar nu mai are puterea de a-l primi in resemnarea lui de cenusa, nu mai e loc pentru o noua asteptare, pentru aceasta noua inutila speranta.  Ar vrea sa o opreasca undeva dincolo de constiinta, in camera obscura a memoriei, dar fulgerator cuvantul spus a developat o imagine mai vie, mai repede decat vointa lui de a uita: << Sus, in camera lui, Ann il asteapta. >>" (pag. 35)

"Ramasese in mana cu foaia rupta a zilei ce se sfarsea si i-o intinse surazand.

-Vezi? a trecut. A fost greu, dar a trecut. (...) Cred ca nu ma vei uita niciodata. Voi fi intotdeauna femeia pe care ai intalnit-o in noaptea in care implineai treizeci de ani." (pag. 42)

"O aude umbland prin casa. Ce linistitor e acest pas ! O aude respirand. Parca ar fi dintotdeauna aici.

Ii e recunoscator ca se afla in casa lui.  Prezenta ei opreste gandurile, tine in loc amintirile." (pag. 43)

"Isi spunea ca intr-o zi se va intampla ceva care sa schimbe totul si sa o faca a incepe o viata noua, nu stia bine ce: o scrisoare, o intalnire, o veste, dar deocamdata era bucuroasa sa poata amana cat mai mult aceasta schimbare si sa indeparteze, intr-un viitor cat mai nesigur, aceste asteptari, ea continuand sa ramana intre vechile lucruri, de care se simtea aparata.

O viata noua ! Cuvantul avea ceva magic." (pag. 49)

"Liliacul alb de iarna nu avea aroma violenta a celui de primavara, ci un miros slab, stins, ca o rasuflare, ca un fum.

Daca se intampla sa fie certati, era de ajuns sa trimita sau sa primeasca o crenguta de liliac, pentru ca, fara cuvinte si fara explicatii, o despartire de cateva zile sa ia dintr-odata sfarsit. Liliacul era pentru amandoi o superstitie, care ii dezarma, care ii ajuta sa se regaseasca .

Nu putea banui ca va exista intr-o zi o alta Ann, pentru care acele flori albe isi vor fi pierdut intreg intelesul, ca un obiect fara nume, fara amintiri." (pag. 61)

"Ultimul ei suras, ultimul ei gest ii erau cunoscute - si totusi trebuia sa vina o zi in care fiece suras sa fie o enigma, fiece cuvant o taina: trebuia sa vina un timp in care simplul fapt de a o zari sa devina un lucru greu, de multe ori imposibil, un timp in care avea sa cutreiere nopti intregi din restaurant in restaurant, din bar in bar, cu speranta ca o va gasi si o va vedea, fie numai o singura clipa." (pag. 63)

"De unde veneau aceste cuvinte noi, care rasareau deodata in vorbirea ei, ca niste ecouri dintr-o viata pe care el n-o cunostea si din care nu strabatea decat un cuvant scapat din neatentie? S-o asculte vorbind pe Ann fusese pentru el in primele timpuri o placere plina de surprize. I se paruse  la inceput ca e foarte vorbareata, dar cu vremea observase ca volubilitatea ei era facuta mai mult din gesturi si zambete, dintr-o alternanta de scurte exclamatii si scurte taceri, care dadeau vorbirii ei un aer de agitatie continua."       (pag. 67)

"Erau unele cuvinte care dispareau uneori din expresiile lui curente si, care, dupa o trecere de timp, apareau din nou, dar de asta data nu in vocabularul lui, si in al ei. (...) Pe buzele lui Ann, cuvintele uitate de el capatau o noua viata, iar in mainile ei vioaie, gesturi pe care el le parasise candva reinviau cu un fel de fidelitate automata, care mai tarziu avea sa supravietuiasca poate iubirii lor sfarsite." (pag. 69)

"Cu fiecare ceas care trecea, si facea deci plecarea mai amenintatoare acel <<sambata, 12 mai a.c. , orele 9:50 >> citit in ziare care fusese la inceput o data abstracta, ceva inform, departat, putin neprobabil, prindea realitate si devenea un punct viu, un punct dureros, greu de privit in fata. Cu fiecare ceas, cu fiecare zi, asteptarii lui Paul i se adauga un sentiment de stupoare ca in fata unui fapt cu desavarsire absurd si pe care totusi il vezi implinindu-se sub privirea ta inmarmurita." (pag. 75)

"Departe, in adanc, aproape de inima, ceva se oprea din loc si astepta sa se rupa sau sa se dezlege. Era ca sub un profund anestezic : simti rana, simti rezistenta tesutului sub tais, e ca o sfasiere foarte precisa, foarte exacta si totusi nu doare, nu doare...

-Da, domnule, are talent, dar la ce-i serveste ? Talentul e ca banul, il gasesti pe toate drumurile, totul e sa stii ce sa faci cu el. "    (pag. 78)

"De cateva ori ar fi vrut sa se ridice de la masa, sa fuga, dar o dureroasa placere il tinea pe loc : vechi indoieli, vechi torturi, toate intrebarile lui din noptile fara somn, toata stupida lui zbatere intre a crede si a nu crede, toata acea panda de om gelos care vede peste tot indicii si nicaieri o certitudine, toate, toate capatau in noaptea aceea un raspuns.

Se intoarse acasa, in zori, pe strazile albe si desarte de dimineata, singur, golit de orice amintire, de orice speranta." (pag. 79)

"Ramasese pironit acolo cu un sentiment de surpare : i se parea ca o pierde inca o data, ca o priveste inca o data plecand, poate intr-adevar pentru totdeauna.

<< Trebuie s-o vad, isi spuse cu glas tare. Trebuie neaparat s-o vad. >>" (pag. 84)

"Portretul arhitectului D., initiala care, in loc sa i se para un semnal de discretie, i se parea unul de intimitate (...) chiar daca n-ar fi fost acele portrete, totul in pictura lui Ann ii era acum necunoscut, totul respira amintiri, intamplari, emotii traite fara el, departe de el." (pag. 100)

"Nu este in el niciun elan ca s-o intampine, dar nu e nicio vointa care s-o alunge. Mai ramane undeva, dincolo de toate amintirile, dincolo de toate evenimentele, mai ramane gandul copilaros, dar inca viu, ca iubirea lui nu e pierduta, ca o serie absurda de coincidente si erori i-au despartit si inselat, dar ca totul poate fi explicat, totul poate fi regasit. Mai e inca timp, mai e inca timp..." (pag. 116)

"(...) prim geamul pe jumatate inghetat se zarea campul de iarna si cateva rare umbre albastre, pomi sau case topindu-se fumurii in noapte." (pag. 121)

"Ii parea rau de tot ce se intamplase. Ar fi vrut sa poata sterge dintre ei inutila noapte de dragoste, care ii apropiase, dar care ii si despartea. " (pag. 122)

"Ieseau din noapte ca dintr-un lung tunel." (pag. 124)

" Mergeau cu schiurile pe umeri, incrucisate la spate ca sa-si tina echilibrul. Uneori, botul schiului lovea o creanga de brad si o scutura de zapada, cu un fosnet subtire, metalic, pulverizat, de parca s-ar fi auzit sunand in parte toate cristalele zapezii. Erau brazi imensi, troieniti, cu crengile slab inclinate sub povara zapezii ca niste aripi grele, intr-un zbor inalt. " (pag. 128)

"Era o lumina grea, care se depunea pe lucruri, ca o pojghita de metal. Brazii se stingeau intr-o umbra plumburie, care cadea fara plutire." (pag. 129)

"Toate se departau ca printr-o panza de somn - voci si lumini. " (pag. 135)

"Avea, sub paloarea lui de copil, manii scurte, intense, care nu durau decat o secunda si se stingeau apoi intr-o mare tristete." (pag. 145)

"PAUL : - Vreau sa-ti spun ceva.

NORA : - Te ascult.

PAUL : - Esti o profesoara.

NORA : -Da. Sunt.

Pe figura ei era un zambet de melancolie.

PAUL : - Cum iti spun tie elevele tale la scoala ?

NORA : - Nu stiu. Probabil << domnisoara de franceza >> .

PAUL : - Ei bine, eu iti voi spune la fel. << Domnisoara de franceza >>. Domnisoara mea de franceza.

NORA : - Nu. Tu imi vei spune mai simplu : Nora . Sau, daca vrei, Nora ta.  " (pag. 153)

"PAUL : - E ametitor, Nora. Nimic in lume , nici vinul, nici muzica, nici iubirea ... nu, nici iubirea, nimic, nimic nu aduce atata lumina. Ma intreb daca e posibil, ma intreb daca sunt eu, ma intreb daca miracolul mi se intampla mie.

<< Ce tanar e >> , se gandea Nora. O speria putin prea marea lui fericire , dezordonata lui bucurie. Se simtea langa el prea rezonabila, prea impacata. << Poate prea batrana >> , isi zise cu zambetul ei de profesoara. " (pag. 157)

"Porni repede de teama sa nu-l opreasca ea, cu schiurile paralele, inclinat deasupra lor si cu bratele deschise larg, ca doua aripi. Dupa primul avant simtea ca nu mai e stapan pe miscarile lui, ca nu mai poate nici intoarce, nici opri si ce e prins intr-un vertiginos zbor. Din nou aceeasi lumina alba, imensa il coplesi. Dincolo de aceasta lumina nu mai era nimic - nici el, nici lumea. Imagini razlete - un pom, inca unul, o fata, un fanion rosu - treceau pe langa el intr-o nebuneasca viteza si piereau in urma lui ca intr-un vis. " (pag. 160)